Darius Costea | Arhitect

Așadar, conceptul de psiho-geografia, care se vrea să fie o intersecție interdisciplinară, e tot despre cum încercăm să ne prindem de ce simțim când umblăm prin oraș sau stăm într-un parc. E un amestec ciudat între psihologie, geografie, și sociologie, și cumva, încearcă să analizeze de ce ne comportăm cum ne comportăm când suntem pe-afară, printre clădiri, sau pe sub poduri. Vor să știe cum ne afectează spațiile astea toate — de la cum ne simțim până la cum ne aducem aminte de lucruri și cum interacționăm cu alții. E un fel de studiu al locurilor și cum ne lasă ele pe noi, oamenii, să ne simțim mai bine sau mai rău, să ne pierdem cu firea sau să ne regăsim. Dar, să fim serioși, câteodată parcă e prea mult cu teoriile astea toate. Ei bine, incearcă să ne explice cum că spatiile alea mari, străzile, parcurile, chiar și trotuarele pe care le călcăm ne pot face să ne simțim mai în siguranță sau mai pierduți decât înainte. Cine știe? Poate au dreptate.

Deci, conceptul de psiho-geografia, pe care o tot frământă unii, e despre cum mediul în care trăim — fie că e plin de betoane sau buruieni — analizeaza modul în cum ne simțim și reactionam. E o legătură de-aia amețitoare între locurile pe care le călcăm și bătăile inimii noastre, înțelegi? E ca și cum tot ce facem noi, muritorii de rând, schimbă și împinge la rândul lui spațiul ăsta în care ne zbatem. Arhitecții care fac planuri pentru orașe ar trebui să ia aminte la asta, pentru că ei pot face locurile astea mai primitoare sau mai de coșmar, după cum le vine.

Evidentiindu-se prin zbuciumul său urban infinit psiho-geografia, nu este decât o altă modalitate de manifestare a poftei nemărginite și a strădaniei continue care domină existența umană. Populația acestor orase este o entitate într-un lanț al propriei noastre evoluții, cautând să găsească un sens în haosul urban. Această viață urbană modernă , cu străzile sale ce se încâlcesc este ca un ghem de ață? Suntem atrași într-un labirint unde căutăm ieșirea, iar la final găsim doar iluzia unei recompense care nu se concretizează niciodată. În loc să construim spații care să ne eleveze spiritul, noi construim capcane care să ne adâncească suferința. Orice dialog despre „umanizarea” spațiilor urbane este, în esență, un dialog despre limitarea suferinței, dar cât de eficace poate fi aceasta în lumina naturii noastre fundamentale? Siguranța, lumina și deschiderea sunt toate bune și necesare, dar ele nu pot aboli condiția de bază a omului — aceea de a fi un animal suferind, condamnat să dorească ce nu poate avea și să sufere pentru ce nu poate evita.

Așadar, arhitecții ar face bine să fie conștienți de limitele propriilor lor creații. Orice efort de a face orașele mai „vii” este o bătălie împotriva naturii însăși a lumii marcată de conflict și suferință. Orașul perfect nu este un loc fără durere, ci unul care recunoaște și cuprinde iminența suferinței umane, oferindu-ne poate, prin această recunoaștere, un fel de pace — nu prin negarea suferinței, ci prin acceptarea ei. Când te plimbi prin orașul tău, nu este altceva decât certificarea că ești prins într-un labirint urban, un teatru al absurdului, unde fiecare clădire și fiecare stradă sunt saturate cu o viață proprie — o viață care, paradoxal, nu este decât o manifestare a voinței orbite de sine. Aceste fronturi stradale înalte, labirintice sunt expresia exterioară a unui haos interior ce oglindeste natura neliniștită a omului, prins în perpetua cercetare de sine. Contemplând acest peisaj realizăm că fiecare tumult, fiecare colț eclipsat sau luminat, contribuie la modelarea percepției noastre asupra mediului înconjurator lumii și locului nostru în ea, intensificând utopia că putem găsi o noimă în această dezvoltare urbana haotică.

O plimbare prin oraș este concordant cu a te pierde printr-un labirint. Cu fiecare deplasare și cotitură, începi să înțelegi cum străzile și clădirile transcend structurile de beton și asphalt. Ele sunt mai degrabă afirmații ale condiției umane, transformandu-ne starea de spirit și modul în care dialogăm. Psiho-geografia este o provocare esențială pentru arhitecți și urbanisti, o incercare de a transforma orașele noastre din jungle de piatră în locuri unde omul poate găsi o fărâmă de speranță. Meditând asupra existenței urbane, începi să descoperi că orașele nu sunt simpli martori ai trecerii zilelor noastre, ci devin entități vii. Fiecare stradă și clădire începe să-ți șoptească secretele sale — un dialog tăcut, dar perseverent, cu trecătorul efemer, o dezvaluire a vieții urbane, unde totul în jur capătă o semnificație efemeră și tu, involuntar, devii parte din această narațiune nemarginita și adesea absurdă. Te-ai gândit vreodată că a te plimba prin oraș este ca și cum ai citi o hartă a propriei minți? Psiho-geografia este cheia arhaică ce deschide porțile înțelegerii acestui labirint urban, este o desteptare, asemenea deschiderii unei cărți vechi. Filosofi precum Aristotel și Platon se plimbau prin agorele lor și, meditând la realitățile vieții, au început să discerne că labirintul urban nu reprezintă o simplă întâmplare arhitecturală;este de fapt o structură ce are puterea de a transforma viețile celor ce le traversează. Observațiile lor au devenit pietrele de temelie ale ceea ce astăzi numim psiho-geografie urbană. Alți gânditori au aprofundat aceste studii și, printr-o abordare sistematică, au descifrat experiențele urbane recunoscând importanța acestor fenomene. Vocea autentică a psiho-geografiei s-a conturat clar abia în secolul al XX-lea, când lucrări semnificative precum „The Image of the City” de Kevin Lynch și „The Death and Life of Great American Cities” de Jane Jacobs au revoluționat modul în care sesizăm impactul spațiului urban asupra stării de spirit și a stilului de viață. In viitor când ne vom plimba pe stradă, amintește-ți că sub pașii tăi nu este doar un simplu trotuar este o întreagă poveste așteptând să fie descifrată.

Un cartier vechi european ce respiră aer medieval, sau de frenetica agitație a metropolelor moderne unde fiecare colț de oraș are o poveste de spus, un secret ascuns, așteptând să fie descoperit, este ca și cum ai deschide ochii și inima la tot ce este nou, la toate aventurile ce te așteaptă la fiecare pas. Pe măsură ce te afunzi în studiul psiho-geografiei urbane, începi să percepi orașele nu doar ca pe niște simple ansambluri de beton, metal și sticlă, ci ca pe niște arene vii, unde se desfășoară dramele umane și călătoriile interioare ale sufletului si unde învațăm să privim dincolo de fațadele lucioase ale metropolelor, să exploram secretele și înțelesurile ascunse în fiecare piață sau stradă îngustă. Fiecare clădire, fiecare stradă, fiecare parcare se transformă într-un simbol, o poveste a emoțiilor și trăirilor oamenilor. Înveți să descifrezi limbajul subtil al orașului, să descoperi poveștile din spatele fiecărui zid și să simți pulsul vieții care bate în centrul fiecărui cartier. Pe măsură ce te adâncești în această călătorie de descoperire, percepția ta asupra orașului se schimbă, se transformă. Odată ce ai pășit în lumea captivantă a psiho-geografiei, nu mai poți privi orașele la fel. Acestea devin locuri pline de mister și poveste, unde fiecare umbră și fiecare licăr de lumină ascunde o nouă poveste de dezvăluit. Prin lentila psiho-geografiei, orașele noastre nu sunt doar niște locuri unde își duce omul zilele.

Ele sunt ca niște scene immense ca într-o piesă de teatru vastă și complexă în mijlocul acestei nebunii fascinante, unde începi să vezi că fiecare oraș are sufletul său, propria poveste ascunsă, care te cheamă să o descoperi, astfel, totul devine o călătorie mare, profundă și radical diferită. În această perspectivă, arhitectii sunt ca niște magicieni care transformă visele în realitate, colorând personalitatea fiecărui colț de stradă și transformând fiecare spațiu urban într-o pagină dintr-o carte vastă de povești.Așa stau lucrurile, orașele noastre încep să arate cumva diferit. Se vorbește mult despre orașe inteligente și comunități pline de verdeață, totul sunând ca niște viziuni futuristice scoase din cărți de științifico-fantastic. O nouă paradigmă urbană se profilează, unde tehnologia și inovația sunt la putere, promițând să transforme orașele în locuri mai bune, mai potrivite pentru noi toți. Cu toate viziunile astea grandioase vin și o grămadă de probleme pe cap – inegalitate socială, schimbările climatice, presiunea pe resurse, tot felul de belele mari cu care orașele se zbat. Arhitecții, urbaniștii, și noi, cei care trăim aici, trebuie să ne punem cap la cap pentru a găsi soluții care să nu fie doar niște pansamente, ci ceva durabil, ceva care să ne ducă spre un viitor mai strălucitor.

Orașele viitorului devine un fel de pionier angajat la bătălia pentru un mediu urban unde oamenii pot să modeleze orașul care sa devina un loc unde toată lumea are parte de oportunități, un mediu sănătos și o comunitate dinamică. Viziunea, curajul și cooperarea noastră sunt caracteristici ale fiecarui oraș un loc unde fiecare poveste devine realitate și fiecare vis prinde formă traversand trecutul, prezentul și viitorul, transformând orașele noastre în niște scene vii, unde fiecare persoană joacă un rol într-o epopee spre un viitor prosper de la străduțele înguste ale vechilor așezări urbane la metropolele masive ale zilelor noastre, orașele au fost mereu locuri de aventură și descoperire.

Zoom

arhitectura

BLOG PERSONAL

Labirinturi Urbane: Cum Psihogeografia Schimbă Percepția Spațiilor Citadine

Labirinturi Urbane: Cum Psihogeografia Schimbă Percepția Spațiilor Citadine

Memoria Materiei: Povești Ascunse în Spațiile Uitate – arh. Darius Costea

Între Absolut și Relațional: Spațiul și Timpul în Cunoașterea Umană – Arhitect Darius Costea